POR: Sesiuni de informare în regiunea Centru ce vizează condițiile de accesare a apelului de proiecte destinat microîntreprinderilor

POR: Sesiuni de informare în regiunea Centru ce vizează condițiile de accesare a apelului de proiecte destinat microîntreprinderilor

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat, în data de 09 mai 2019, organizarea unor sesiuni de informare pentru potențialii beneficiari din Regiunea Centru cu privire la condițiile de accesare a fondurilor pentru microîntreprinderi oferite în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa 2, Prioritate de investiții 2.1 A.

Sesiunile de informare se vor organiza în perioada 15 mai- 21 mai după cum urmează:

  • 15 mai 2019, în Brașov, pentru județele Brașov și Covasna,
  • 16 mai 2019, în Alba Iulia, pentru județele Alba și Sibiu,
  • 21 mai 2019, în Tîrgu Mureș, pentru județele Mureș și Harghita.

Evenimentul va prezenta condițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, regulile de identitate vizuală valabile pentru POR 2014-2020, alte servicii pentru dezvoltarea afacerilor și inovare oferite de ADR Centru ca membru al rețelei Enterprise Europe Network şi vor fi acordate răspunsuri la întrebările formulate de cei prezenți pe temele menționate.

Prin intermediul Priorității de Investiții 2.1 A vor putea solicita finanțare societățile comerciale și cooperative care:

  • se încadrează în categoria microîntreprinderilor, pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line, localizate în mediul urban, în regiunea de dezvoltare în care a fost depusă cererea de finanțare
  • a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior și a înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
  • a înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare sau solicitantul are cel puțin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, la data depunerii cererii de finanțare.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro iar valoarea maximă a ajutorului, în regim de minimis, ce poate fi acordată unei întreprinderi unice, din fonduri publice, este de 200.000 euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată poate reprezenta cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru mai multe informații și accesarea formularului de înscriere click aici.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *